Cancerul de prostata

Cancerul de prostată, o tumoare malignă, este al doilea ca frecvență între cancerele bărbatului și a șasea cauza de deces în populația masculină la nivel planetar. Incidența bolii crește odată cu vârsta și este diferită în funcție de rasă și zona geografică.

Boala este extrem de rară înaintea vârstei de 50 ani, iar studiile epidemiologice au demonstrat că celulele maligne pot exista la aproximativ 80% dintre bărbații în vârstă de 80 ani. Unele studii sugerează că, dacă omul ar trăi 120 ani, toți bărbații ar suferi de cancer de prostată. Din fericire, nu toate cancerele de prostată sunt la fel de agresive. Ca o regulă generală, majoritatea cancerelor diagnosticate după vârsta de 80 de ani vor avea o evoluție naturală foarte lentă, ceea ce le face inofensive.

Deși nu există prevenție în sensul propriu al cuvântului atunci când vorbim despre cancerul de prostată, sunt totuși două aspecte care se impun a fi menționate. Primul este că un mod de viață activ și anumite obiceiuri alimentare par să scadă incidența bolii. Al doilea aspect vizează diagnosticul precoce al bolii, știut fiind că există opțiuni terapeutice care pot vindeca complet acest cancer și că, și dacă boala nu mai este în stadiul în care să fie vindecabilă, cu cât tratamentul debutează mai devreme în evoluție, cu atât șansele de supraviețuire cresc.

Opțiunile de tratament includ intervenții chirurgicale, radioterapie sau administrarea unor medicamente, iar decizia în favoarea unui tratament trebuie făcută numai după evaluarea completă a pacientului.

Daca ați fost diagnosticat cu cancer de prostată sau dacă există suspiciuni cu privire la acest diagnostic, este recomandat să vă prezentați imediat la medic.