Conceptul modern de chirurgie intrarenală a apărut din dorința de a oferi tratamente eficiente pacienților cu litiază renală fără a fi nevoie de incizii de mari dimensiuni, ce au multiple implicații nefavorabile.
În cazul ureteroscopiei flexibile nu este nevoie de incizie, folosindu-se calea urinară a pacientului, care permite accesul până în interiorul rinichiului, folosind un instrument specializat. Diametrul instrumentului utilizat este de aproximativ 3 mm, suficient pentru a avea în interiorul rinichiului o cameră video, o sursă de lumină și o fibră laser care poate fragmenta calculul.
Singura limitare a acestei tehnici este dată de dimensiunea maximă a calculilor ce pot fi tratați. Acolo unde ureteroscopia flexibilă nu poate rezolva cazul, se va recomanda nefrolitotomia percutanată (NLP).
Ureteroscopia flexibilă este nu numai spectaculoasă ca tehnică chirurgicală ci și extrem de sigură si eficientă. Ratele de succes sunt foarte mari, iar literatura de specialitate descrie o incidență a complicațiilor de 1:200 cazuri. Practic, este posibil ca pacientul să fie externat în aceeași zi și să își reia imediat activitățile uzuale.
În tratamentul calculilor renali de mici dimensiuni, ureteroscopia flexibilă reprezintă vârful de lance al chirurgiei urologice, fiind oferit în centrele de avangardă specializate în tratamentul litiazei din întreaga lume, tehnica nefiind depășită la ora actuală de nici o altă procedură din punct de vedere al eficienței și siguranței.